Se ofilea precum o floare,
Când într-o zi o ghicitoare
Făcându-şi drumul pe la poartă
Ceru să-i dea în bobi, de soartă.
Cu ochii ei iscoditori,
Cu ochi ce caută comori,
Zărise fata între flori.
Când taina-i iscusit descoase,
Din sân, pe sită bobii scoase.
„Patruzeci şi unu bobi,
Bobi ascultători, orbi, robi,
Cercetaţi şi aflaţi
Taina celor depărtaţi.
Răzleţiţi şi-nfrăţiţi
Toţi de bine să meniţi!”
Câte patru-patru stând,
Unul a ieşit din rând.
Este bobul sositor
Cu zăbavă, dar cu dor.
El arată nesmintit,
După cum a fost menit,
Drum de seară cu noroc.
De trei ori, acelaşi joc.
„Dar, ca noroc deplin să ai,
Un dar ce drag îţi e, să-mi dai!”
Ileana, şovăind puţin,
Aduse darul ei din plin.
Cu mâna-i sprintenă şi albă
Desprinse galben mic din salbă,
Ce-n palma neagră cum cădea,
Ca ochiul, de noroc clipea.
Văzând că vorba ei se prinse,
Privirea babei se aprinse
Şi adunându-şi bobii-n sită,
Îi spuse tainic de ursită:
„Acel cu floare-n pălărie
Pe drum de seară o să vie!”