Category: Proză

Creație literară artistică realizată într-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificație.
Prose is a form of language grammatical structure and natural flow of speech rather than rhythmic structure (as in traditional poetry)

R.I.P. mom’

“DA, COPILE, AI VOIE! Să râzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme. Să mergi desculț prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, până-ți faci tălpile negre. Le spălăm! Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine când ți s-a umplut stomacul. Să-mi spui ce vrei, când vrei, chiar dacă… Read more →

un tata…

Te rog, nu îți fie silă, că tremurându-mi mâna, Când vreau să mă hrănesc, mă murdaresc pe față. …Când erai mic, cu ea, eu te ștergeam întruna, și îți dădeam, băiete, ca să mănânci dulceață… Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine Că îndrug aceleiaşi vorbe, până ce obosești. …Când erai mic, copile… eu gânguream cu tine, și repetam… Read more →

ζ

I’m not terrified. I’m not scared of anything. The more I endure, the more I adore. Risk will just build my adoration. It will hone it, pardon its bad habit. I will be the main heavenly attendant you require. You will leave life much more lovely than you entered it. Paradise will take you back and take a gander at… Read more →

0 iubesc

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus: “Trebuie să-ţi vorbesc!” Am vazut durerea în ochii ei, am simţit că mă blochez, dar mi-am făcut curaj şi i-am spus: “Vreau să divorţăm!” Ea a întrebat încet: “De ce?” În noaptea aceea nu am vorbit şi ea a plâns până dimineaţa. Îşi dorea să înţeleagă ce… Read more →

Scrisoare de la o necunoscuta… oare?…

Oamenii nu obosesc niciodata sa-si faca rau…Sa raneasca. Sa se raneasca. Sa acuze. Sa se scuze. Ne privim in oglinda si nu ne place ce vedem. Si atunci, spargem oglinda gandind ca deformeaza. Alungim mult realitatea, la amindoua capetele, pana ia forma dorita de noi. Ne mistificam singuri. Mimam viata. Mimam dragostea. Mimam durerea. Cautam un surogat pentru puritate. Nu… Read more →

Fragment dintr-un roman neterminat…

Un capitol oarecare… – Ticalosule, sunt pe patul de spital intr-o tara straina… nu ai mai sunat de o saptamana. Multumesc pentru grija pe care mi-o porti… si a inchis. Niciodata nu am urat mai mult sunetul de “ocupat” al telefonului. Cu sufletul ravasit pe o parte, nu conteaza care, am incercat sa imi amintesc unde i-am notat numarul de… Read more →

The pursuit of happyness…

subtitlu: under the legacy of silence Priveam intr-o noapte, poate putin peste umar, cum fantomele se deghizeaza in ceata. Un film la mana a doua, vizionat poate de prea multe ori. Uneori am impresia ca sunt un fost puscarias, in incercarea lui de reabilitare. Uit uneori sa imi las orgoliul acasa. Chiar si egoismul. E stupid cum in incercarea de… Read more →

Ne vedem joi

Slogan:… joia-n care tresari cand simti cum te scrutez cu ochii nepatrunsi de nimeni… Undeva in fundal, Kings of Leon ma descanta. Si ma asez pe fotoliu, gandind in ritm de trap, ca azi ar fi fost o joi buna de visat. Sunt unul din acei oameni care nu sunt perfecti. Unul din acei oameni care face si greseli. Sunt… Read more →

Sfarsitul nu-i aici…

ce-ar fi vrut Motu’ sa cantam acum….

Motto: … va iubim asa de tare…c-or sa sune la salvare….

Am invatat multe de la Pitis. In primul rand am invatat sa nu imi fie rusine sa fiu eu insumi. Cei care au probleme cu prejudecatile, sa si le rezolve. Nu sunt responsabil pentru soarta lor. Doar pentru soarta mea. Am invatat ca atunci cand esti in genunchi si nu e nimeni in jur sa te ridice, trebuie sa te ridici singur. Si sa mergi inainte. Am invatat ca rock-ul nu inseamna muzica. Inseamna un stil de viata. Inseamna o libertate interioara pe care putini o cauta. Si mai putini o gasesc. Am invatat ca atunci cand totul pare pierdut sa nu renunt. Sinucigasii sunt lasi. Aleg calea cea mai usoara. Singura certitudine in viata e moartea. Am invatat ca nu trebuie sa fim macabri. Ci sa invatam sa valorificam fiecare clipa…

Am uitat sa iesim sa ne plimbam prin parc cu iubitele. Am uitat sa iubim neconditionat. Am uitat ce inseamna sa daruiesti. Inchisi in muntele nostru protector, inconjurat cu tehnologie, am uitat cum sa fim oameni. Ne ascundem dupa monitoare de doi lei sau 19 inch. Ne e mai usor. Ne e mai la indemana. Cand am plecat la scoala, acum 4 ani, nu stiam ce ma asteapta. Nu stiam ca voi repeta un an pentru ca am vrut sa cred ca dreptatea invinge. Nu credeam ca oamenii sunt chiar atat de rai. Ca scriu promisiuni pe nisip… Nici acum nu vreau sa cred. Ma intreba cineva de ce sunt asa. Cum pot fi atat de calm? De linistit. De iertator. De altruist…I-am raspuns ca imi place sa cred ca mai am multe de invatat. Si ca suntem intr-o continua schimbare. Si ca de noi depinde cum suntem. Sau cat de repede invatam… si limba engleza se poate invata….si sa ierti se poate invata…si sa iubesti se poate invata…

Am dat examen la scoala de ziua mea. A fost cel mai frumos cadou pe care mi-l putea face cineva. Mi l-am facut singur. Pe autobuzul catre casa, plangeam. De ce? Pentru ca nu conteaza cat de lung am parul…. Mai presus e cat si cum gandesc….

Peste 3 ani aveam sa descopar…sau poate doar sa imi reamintesc, ca oamenii nu vor sinceritate. Nu vor dreptate. Nu vor libertate. Dar nu am cedat. Intr-o noapte, intr-un camin din Complex… dupa multe esecuri personale, un prieten drag mi-a spus ca “nu-I nimic, asta e…”. Am constientizat ca fac parte din “vinovatii fara vina” si ca uneori, “dragostea e o salata”. Nu stiu nici acum ce m-a ajutat sa merg mai departe. Poate nici nu e atat de important. De ce?… mi-am promis mie candva de mult… ca nu voi renunta niciodata sa fiu eu insumi…. Si ca la un moment dat “ploaia care va veni…le va potopi pe toate”…

E absurd. Sau poate doar uman. Spunea Octavian Cotimanis candva, ca uneori Dumnezeu e neatent, si mai ia la El pe cine nu trebuie… Muzica mi-a schimbat viata. M-a ajutat sa ma dezvolt. Sa evoluez. Sa ma maturizez. Poate nu am avut cea mai fericita copilarie. Poate nu am luat cele mai bune decizii in viata. Poate nu o sa le iau nici de acum. Dar sunt artist. Si nimeni si nimic nu va putea schimba asta. Pitis ma facea sa ma simt mandru ca sunt artist. Ca sunt noncomformist. Ca sunt altfel. Pitis ma facea sa fiu “tanar…doamna…tanar”…. De multe ori mi-am spus ca atunci cand o sa imbatranesc… vreau sa fiu…sau macar sa ma ridic la jumatate din valoarea lui. Acum el a plecat catre alte taramuri. Mai bune…

Iti multumesc, prietene…

 

Odihneste-te in pace, Motule…


…cuvintele sunt atat de inutile in momentul asta…. am mai pierdut un prieten…

come back for one more song…

 

later edit: “Opreşte trecerea. Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, şi totuşi te rog opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea” – Lucian Blaga