Andrei + Mihaela = Iubire pana la moarte.
Uite cum se binedispune omul. Ieri chiar mi-am inceput ziua bine. Pana mi-am dat seama ca as fi vrut sa scrie numele meu pe banca aia. Dintr-un motiv obscur si subiectiv. Dar as fi vrut cu adevarat sa scrie numele meu pe banca aia. Macar asa ma stia si pe mine cineva. Uneori simt ca am ramas singur. Doar ingerul meu pazitor mai e pe aproape, pe undeva. Dar nu pentru ca a ales. Ci pentru ca e condamnat la munca zilnica. Nici el nu a ales sa fie Ingerul meu pazitor. Nici pe el nu l-a intrebat nimeni daca (ma) vrea. Asa ca macar stie cum ma simt eu. Dar banca aia ma tot obsedeaza. ..
Mi-am impachetat azi-noapte nebunia.. Bine, am cam mototolit-o, ce-i drept, si am inchis-o in cufarul plin de praf in care am mai ascuns niste tampenii (niste amintiri, niste regrete, niste raze de soare pentru vremurile gri si niste iubiri neimpartasite), cufar pe care il ascund mereu sub pat si ma prefac ca nu exista. Da. Si am lasat cufarul in fata blocului. Sa il ia cineva sa il duca. Sa pot uita ca nu mai am bani de paine, sa pot uita ca nu mai am tigari, sa pot uita ca, uneori, podeaua camerei mele mi se pare tot mai straina…
Ma gandesc sa plec. Cat mai departe. Si-asa am piedut iar in jocul cu viata. Cred ca cineva a masluit zarurile. Sau sunt atat ignorant incat cred ca e dreptul meu sa castig…
Astazi vreau sa merg la liceu Sa imi revad unii colegi ipocriti (Dana…am vazut ca sunt mai multi decat credeam), sa beau aceeasi cafea infecta si ieftina, sa ma dezguste profu’ meu. Azi chiar vreau. Uite ca vreau si eu ceva. Mi-e dor de Cavalerii Luminii. Mi-e tare dor de ei. Am ramas cam printre ultimii. Da. Era normal sa fiu marginalizat. De catre ei. De catre ceilalti. Chiar si de catre oamenii de rand. Cum au reusit sa ma excluda din societatea lor infecta? Cum am reusit eu sa ii las? Vom reveni cu alte amanunte..candva..in viitor. Stiam mai demult o reteta a fericirii. Era nevoie de multe imbratisari. Eu cred ca am intrat la minus la capitolul asta (singur nu pot sa ma imbratisez, ca probabil ca as face-o). Imi place modul ciudat in care bate lumina la mine in camera. Reuseste sa ma evite. Asta e ceva. Si eu as vrea sa ma evit cateodata…
Mi-e dor de frazele intortocheate pe care le scriam candva, de mult. Nu conta ca erau doar forme fara fond. Atat de mult imi doream sa ma invete cineva cum se iubeste. Am ramas corigent, se pare, la singura materie pe care NU TREBUIA sa o pic. Am facut si recapitulare, am luat si meditatii si tot am ramas corigent. Se pare ca sunt mai incapabil decat credeam. Sau EI sunt cei incapabili? Incapabili sa inteleaga ca merita sa fii o zi din an rege pentru ca apoi tot anul sa fii cersetor…oricum esti un cersetor. Cersesti afectiune, atentie, uneori chiar mila..atunci de ce sa nu fii si rege? Macar pentru o zi?
Sunt oare ei incapabili sa inteleaga ca pentru o clipa de fericire merita sa pierzi cateva luni din viata? Gresesc eu chiar atat de mult?..Hmm… asa sa fie… Mi-e rau… Ma gandesc ca sunt atat de multi. Prea multi. Dar o sa inving eu. Cativa… mai multi… oricum o sa pierd… dar macar sa castig si eu o batalie. Numai una. Pana si asternuturile mi se par straine. Nu trebuia sa O las pe Ea sa doarma in patul meu… poate era mai bine. Poate acum as fi avut curaj sa imi pun si eu capul pe perina, fara sa imi amintesc cum ochii ei ma scrutau prin intuneric. Ce aproape ii simteam…ce aproape era Ea de mine…s-a apropiat doar ca sa imi spuna ca pleaca. Iar paradoxurile astea…NU. Nu imi pare rau. Prefer sa dorm toata viata pe podeaua goala, rece si neprimitoare decat sa nu fi dormit Ea in patul meu. A fost o noapte in care a adormit langa mine. O singura noapte. Dar ce noapte…Ce noapte…
Inscriptie pe o toba: Scula asta are mare cautare…niciodata golul n-a sunat mai tare…
…nu … inca nu sunt gata sa dezvalui cine e Ea…