… I-am spus doar ca am nevoie acum de ea mai mult ca niciodata. De ce?… De ce ea? De ce a trebuit sa o iubesc pe ea? Stiam ca universurile noastre sunt atat de diferite. Nu i-am spus niciodata cat de mult ma doare cand pleaca fara sa imi spuna. Stiu. Cand se intoarce o voi face sa ma asculte. Trebuie sa ma asculte. Macar de data asta. Da. Si am sa ii spun tot ce simt. Ca o urasc de fiecare data cand ma lasa sa dorm in patul gol. Ca o urasc de fiecare data cand ii caut mangaierea.. ca o urasc de fiecare data cand vreau sa o strang in brate.Da. Trebuie sa ii spun. Macar de ar inceta cosmarurile. Atunci as putea sa dorm si eu linistit. De ce nu reusesc sa o fac sa inteleaga cat de mult o iubesc? De ce face dragoste cu mine ca si cum ar fi prima data? Cum sa ii explic ca nu sunt nebun. Nu inca. Nu din cauza ei. Vad lucruri pe care ea nu poate sa le vada. Cum sa ii explic asta? Cum ii explici unui orb ce culoare are cerul?… Da. Ma imbrac si ma duc sa o caut. Unde sa o caut la ora asta? Unde stiu sa o gasesc? Nu imi spune niciodata unde pleaca… si e atat de goala camera fara ea. Cum sa ii explic ca de fiecare data cand ma evita se rupe tot in mine. Ah, m-am saturat. Unde e ceasca de cafea pe care o imparteam de fiecare data cand ingerii mureau dimineata? Unde e lacrima pe care o sarutam atunci cand incepeam sa o vad? S-au dus toate. Da. Le-am pierdut. Macar sa imi explice si mie cineva. Sa imi explice ea ce se intampla. Cand se intoarce trebuie sa o fac sa imi explice… pe unde mi-am aruncat tigarile? Trebuie sa fumez o tigara. Nu mai pot. Si e deja tarziu.
…De ce imi tremura mainile cand incerc sa scriu? De ce imi simt zambetul ca pe o taietura de plumb? Iubita mea, intoarce-te odata. Ma intreb cat mai am pana imi voi pierde mintile. Din cauza ei. Da. Din cauza ei am sa innebunesc. Macar de m-ar lasa sa scriu. Macar de as mai putea sa scriu. Ce neputincios am devenit. I-am spus ca daca ne vom muta, va trebui sa lucrez mai mult. I-am spus ca trebuie sa aiba rabdare. Credeam ca am reusit sa o fac sa isi uite viata de dinainte. Ce imbecil am fost. Credeam ca iubirea pe care i-o ofer eu e de ajuns. I-am promis ca voi avea grija de ea. Mai bine nu m-as fi dus in seara aceea in parc. Daca as fi stiut ca o sa o iubesc atat de mult. Trebuia sa imi spuna cineva ce va urma. Poate ca nu as fi invitat-o la cafea cu Ana. Dar era atat de trista. Si tremura toata. Cand am strans-o in brate am simtit ce va urma. Trebuia sa nu o las sa intre in universul meu. Nu trebuia sa o sarut in noaptea aia. De ce m-a strans in brate toata noaptea? De ce mi-a multumit dimineata? Trebuia sa o las sa plece. M-a strans in brate si m-a sarutat. Ce bine ar fi fost sa stiu de pe atunci ce se v-a intampla. Dar mi-a promis ca va lasa trecutul in urma. I-am promis ca ii voi fi alaturi. Ar fi trebuit sa nu ma trezesc noaptea sa o acopar.
Nu trebuia sa o iau in brate sa o duc in pat. Daca nu as fi vegheat atunci toata noaptea langa patul ei… am obosit sa ma cert cu ea. Am obosit sa ii explic ca o iubesc asa cum e. Am obosit… Sunt extenuat. Ma pun sa dorm. Se intoarce ea la mine pana dimineata. Sper doar ca nu s-a intors in lumea din care am scos-o… o iubesc atat de mult…