A lăsat lumina umbre tot mai grele
Și eu cos ruptura zdrențelor de piele.
Când îndes cu paie o paiață goală,
Ascunzând durerea nopților de smoală.
Frig e Doamne-n casă, frig e și afară!
Cetina miroase pe întreaga scară.
Totuși e tăcere, odihnesc vecinii,
Eu de poala vremii îmi tocesc caninii.
Sufletele goale trec pe trotuare.
O Sahară-s pașii înspre osuare,
Tot în intersecții se ciocnesc și-njură
Lanțurile grele din alergătură.
Nedormiți de foame îngerii în zdrențe
Pe canale oarbe vieții-i fac pasențe.
Sună grav orașul din sirena morții
Fabricii de vise greu i-i golul porții.
Un taxiu așteaptă o pereche lipsă
Dedublând misterul alb dintr-o elipsă,
Pe asfaltul negru urmărind trasee
Viselor de ziuă … mâna ta, femeie!