Cântecul tronului cu mălai
E înflorit, cu crestături
Pe capac, la-ncheieturi
Linii, semne nepătrunse
Până-n vremea noastră-ajunse
Astfel cum s-au arătat
Unui meşter dintr-un sat.
Viaţa-n juru-i se frământă
Taina lui ne înspăimântă.
Dar, de ai în tron mălai,
Cântecul pe buze-l ai.
Răsturnând pe masa joasă
Mămăliga cea vârtoasă,
Mămăliga cea rotundă,
Foamea umblă ca o undă.
Copilaşii nu mai plâng,
Stând în jurul mesei strâng
Mămăliga-n pumnul stâng,
Lingura cu dreapta poartă.
Spre a gurii largă poartă.
Când Românul îi priveşte,
Inima-i de tată creşte,
Pentru ei cu drag munceşte,
Pentru ei, cu drag se zbate,
Un toiag, adus de spate.
Vremurile când vin grele
Peste capu-i ca acele,
Sărăcia îi cunoaşte
Chipul slab, uscat, de moaşte
Aşteptând mereu un Paşte.