Harnică e, vrăjitoare!
Şi-a ţesut o-nvelitoare
Pentru aşternut, oglindă,
Gândurile să-i cuprindă.
Fir a tors, a răsucit,
Pe rodan l-a învârtit,
Jurubiţe l-a-mpărţit,
Albe ca un val în spume,
Le-a vopsit cu gust, anume
Câte feţe sunt pe lume.
Cafeniu din coji de nucă,
Verzi, ca foaia de lăptucă,
Ori ca iarba fraged verde,
Dulce ochiul să dezmierde.
Verzi ca frunzele de praz,
Vânăt, cer cu nori, turcheaz
Ca năutul, ca tabacul,
Roşu înfocat ca macul.
Ca cicoarea, ca răsura,
Vişina putredă, mura.
Brumăriu, cărămiziu
Foi de ceapă auriu.
Dar cu care-o să înceapă?
Nimeni n-o să se priceapă!
Jurubiţele – păpuşi
Înşirate pe ţăruşi,
Tot la umbră sunt uscate
Pe rodan iar depănate.
Pline-s ţevile de soc,
Le mai umflă la mijloc
Şi, ca peştele prin apă,
Firul lung, subţire, scapă
Prin urzeala ce aşteaptă
Peste sul întinsă dreaptă,
Peste suluri învârtită
Fir cu firul strecurată
Printre iţe, printre spată.
Parcă-i joc, nu e migală
Bate ritmul din vătală.
Iţele în jos, în sus
Călcătorii le-au adus.
Iţele în loc se zbat
Firele-au încrucişat.
Din războiul – colivie
Se înalţă-o melodie.
Mândra-i pasărea ce cântă,
Lucrul mâinilor descântă.
Cresc treptat, la faţă ies
Semne pline de-nţeles,
Tot ce bine ea cunoaşte
Stele, fluturi, păsări, broaşte,
Frunze, flori, la repezeală
Cresc ca-n brazdă, în urzeală.
Formele închipuite
În culori moi zugrăvite
Le închide în velinţă
Cu o tainică credinţă.
Lucru-acesta fermecat
Când va fi întins pe pat,
Va opri în casa ei
Pe alesul inimei.