Semn ceresc

Înjugă boii ce-au păscut
Şi huzurit întreaga zi
Şi-n vârful carului, tăcut,
Spre casă-ncet, încet porni.

De-odată iată-l tulburat!

Cum sta cu faţa-n sus culcat
În vârful carului cu fân,
Sus ochii-i pironiţi rămân.
Văzu ce nu vezi totdeauna:
Şi soarele pe cer şi luna.

„Ori soarele n-a vrut să plece,
Ori luna prea devreme trece,
Ori potrivitu-s-au la gând,
Să se împace ambii vrând!”

Înţelesese că-i un semn,
Ce pentru sine-i un îndemn.

E hotărâtă soarta noastră!

Privi atunci spre floare-albastră

Ce sta înfiptă-n pălărie.
Ea pare că nimic nu ştie,
Dar tare e şi ea mirată
De semnul ce li se arată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 + 13 =