Scrisoare de intenție

Scrisoare de intenție

Mă numesc XXXXXXXXX, am 34 ani, trebuia să am 39, dar nevastă-mea mi-a mâncat 5 ani din viață. Intelectual de rasă, am liceul început și facultatea terminată și un fizic deosebit de atrăgător; obiecte ca : farfurii, linguri, carti efectiv se lipesc de mine, este adevărat, asta și pentru că mă spăl destul de rar.
Nu-mi este frică de muncă, dorm lângă ea și sunt o persoană foarte comunicativa, când vorbesc de la telefonul firmei.
Am o experiență semnificativă în vânzări, de mic copil obșnuiam să vând lucrurile părinților din casă, sunt o fire foarte dinamică, dar după orele de program; până acum nu am avut antecedente penale și sper că până mă voi angaja la firma d-vs nici să nu am.
Autodidact în marketing, sunt un fin observator al oricarei investiții, eliminând din start orice fel de cheltuieli colaterale sau fără rezultate.
Spre exemplu, eu am trimis o scrisoare de intenție + CV și firmei XYZ din Constanța. Dacă răspunsul dvs este pozitiv și mă angajați, înseamnă ca automat banii pe care i-am investit pentru a trimite faxul la Constanța i-am pierdut și asta se întamplă acum doi ani, cand leul era mai puternic. Nu mai vorbesc de faptul ca iată, eu am terminat scrisoarea, iar dvs. nu m-ați chemat pentru interviu. Mie aceste lucruri imi dau de gândit și nu pot să nu sesizez anumite tertipuri la care dvs. apelați; vă folosiți de massmedia ( dați anunțuri prin ziare ), este clar un atac la adresa mea.
În primul rând nici nu ma cunoașteți și în al doilea rând nici nu sunt obligat să mă angajez la firma dvs. în speranța că v-am facut să zâmbiți puțin ( lucru care în procesul de vânzare reprezinta un atuu important), dacă vreți să vă las fără clienți, n-aveți decât să mă angajați!

Mă puteți suna la…..

PS. M-ar interesa dacă se poate să îmi dați concediul de odihnă la început.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *