Am dat zilele astea peste niste “povestioare” scrise acum un an, pe vremea in care lucram ca barman… Nu, nu are rost sa incerc sa imi explic cum aveam eu timp sa scriu in timp ce lucram…e neesential. Am ales republicarea lor pe site din motive bine-intemeiate si stiute doar de mine… Astept comentarii…sau poate o continuare…
Scriituri
Azi “inaugurez” un nou capitol, din viitorul meu roman. Capitol intitulat “Scriituri din bar”. E o dubla victorie. M-am reapucat de scris (mai mult decat tembelele si puerilele tentative de pana acum – tentative izolate si spontane). Celalalt castig e ca scriu “manual”. Cu pixu’ si foaia in fata. Mi-era dor sa simt atingerea stinghera si timida a foii… si ei ii era dor de mine…
E o dimineata aproape la fel ca alte dimineti…. Din boxele din bar, Gutza canta (metaforic vorbind) ca “a citit in horoscop”. Citit-a oare?
Imi tot spun ceilallti ca de ceva timp incoace, m-am schimbat. In bine… Asa sa fie. Dar zilele astea promit ca ma schimb la loc. Printre franturile ratacite prin gandurile mele se rasfrang, (ne)voit, versuri ieftine de manele la fel de ieftine, zgomotul masinilor ce trec prin fata barului, in drumul lor catre nicaieri. Catre o alta destinatie…oricare ar fi ea… Inca nu m-am obisnuit cu zgomotele…nu cred ca o sa ma obisnuiesc vreodata…
mi-e dor de Andreea…nu mai vine odata in Bucuresti?…mi-e tare dor de ea… mi-e rau dor de ea…
Incerc sa ma regasesc in peisajul albastru din jurul meu. Nu mai support scrumierele albastre!!! In fiecare zi spal prea multe… mult prea multe…Ideile mi se frang printre colturile meselor albastre din bar…tavanul aproape portocaliu apasa asupra mea…mai portocaliu ca de obicei. Ce cromatic ma simt…
Pe geam vad …doar ce aleg eu sa vad. Lumea se intoarce de la biserica…bravo lor. Au fost sa faca “prezenta”. Oare cati dintre ei au fost “cu adevarat” acolo azi? Cati dintre ei s-au dus doar sa se “show-off” cu ultima camasa Armani, sau ultimul sacou de la Gucci? Unde e Isus sa ii vada? Sunt inconstienti…ei nu stiu… ca eu stiu…incep sa ma simt tot mai rece… sa fie de vina picioarele metalice ale scaunelor (tot albastre, bineinteles) din jurul meu? Sa fie de vina apa rece cu care ma spal dimineata pe fata?…
Inchid pentru cateva clipe ochii. Instantaneu, dispar si mesele, si perdelele…nici un zgomot, nimic… Ma sperii. E prea liniste. Mult prea liniste. E acel calm dinaintea furtunii. Iar sa vina furtuna? Numai ce a trecut. In 6 martie a fost, pana acum, cea mai furtunoasa zi a anului. Si au trecut doar cateva luni din an. Doar cateva luni…
Gata! Destul pentru azi… Am treaba! Vin clientii. Tre sa-I servesc, sa spal scrumierele, paharele, sa sterg masa, sa fac stocu’, sa nu gresesc cand numar, sa-mi beau cafeaua. Da. Clar. Azi am atatea de facut…
p.s. cand te gandesti ca albastrul este culoarea mea preferata…
pe fundal “Enigma – I love you, I kill you”