Plecarea romanului in America (de-a rasu’-plansu’)

Spiritul imigrantului carpatin tranzitează o serie de stări sufleteşti dintre cele mai colorate pe parcursul şederii sale în ţara cu cele mai multe visuri pe cap de locuitor. Poate fi împărţit în patru etape.
Faza 1 (0-6 luni)
Ajuns în ţara tuturor posibilităţilor, omul nostru coboară din avion cu inima cât motorul de Boeing şi în timp ce trage cu sete în plămâni aerul american şi prima ţigară, după 10 ore de post forţat, admiră afişul din faţa sa pe care scrie mare cu litere roşii “No Smoking”. Totul i se pare extraordinar, trepidaţia oraşului, zgomotul autostrăzilor, dar mai ales mărimea. Toate sunt mari, excepţional de largi, minunat de înalte, nemaipomenit de lungi. Străzi, blocuri, gîndaci, oameni.Benzina şi laptele se vând la galon pentru că şi maşina, şi omul, în America, consumă mult. Frumoase i se par românului şi obiceiurile americanilor de a nu-şi închide niciodată magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca până şi ciment cu condiţia ca acesta să fie fat free le consideră drăguţe, nevinovate. Toţi oamenii îi par prietenoşi şi amabili. Transformă toate preţurile în lei şi constată că îi mai rămîne şi rest. Face permanent comparaţii între cele două ţări, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinară. România? Doar o ordinară.
Faza 2 (6 luni – 2 ani)
America este exact ce a văzut românul în filme. Şi mai mult decât atât. Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job în meseria sa coincid cu primele dezamăgiri. Degeaba le arată diploma tradusă şi autentificată de un specialist autorizat din România, care la data naşterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicaţie experienţa sa vastă de manager general la SC Multinaţionala SRL SA. Cu limba, imigrantul nostru se descurcă însă foarte bine, aude la perfecţie engleza. Lucru curios, de la o vreme a observat că străzile alea mari care l-au impresionat atât de plăcut la început nu sunt chiar aşa curate, iar vegetaţia luxuriantă de pe marginea şoselelor cu 8 benzi nu e altceva decât nişte tufe de pălămidă şi pâlcuri de scaieţi. Soarele care-i zâmbea prieteneşte şi complice la sosire s-a transformat acum într-un bulgăre de foc care topeşte asfaltul, răbdarea, speranţele. Noroc cu aerul condiţionat. Al altora, maşina lui n-are pentru că este un hârb made with pride in the USA, fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiseră încă simţul măsurii. A cumpărat-o cu 1.000 $, încredinţat fiind că a făcut afacerea vieţii lui, de la un dealer foarte amabil şi vorbăreţ
care nu contenea să-i laude cunoştinţele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord franţuzesc şi schimbător de viteze lung cât un bătător de covoare inspecta ciurul cu acoperiş lovind uşor în roţi cu vârful pantofului. Obiceiul de a compara cele două ţări şi l-a păstrat, dar acum toate sunt în favoarea României. Amintirile frumoase din şi despre ţara din care a plecat îl copleşesc. Îi vine să meargă la consulatul românesc şi să-şi ceară iertare. N-o face. N-ar avea cine să îl înţeleagă. Sau să îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al său. O fi pentru casnice. Oricum e hotărît, nu va sta aici. Poate câţiva ani, să-şi facă nişte bani, şi va pleca înapoi. Sigur. Vorbeşte acasă, nu le spune alor săi că instalează parchet şi dă cu bidineaua, ci că o să le trimită poze cu “eu pe malul oceanului privind zgârie-norii”.
Faza 3 (2-5 ani)
Omul a găsit un job pe măsura ambiţiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar şefii îl apreciază. De aia i-au şi dat o săptămână în plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mâncat tot în România. Dezamăgire majoră acolo însă, toate sunt la locul lor, cum le-a lăsat, drumurile, vânzătoarele, transpiraţia, hârtoapele, maidanezii şi buticul din colţ care încă vinde ţigări la bucată elevilor şi bere la pet muncitorilor care plantează borduri şi le fac poze cu telefonul mobil gagicilor care se încumetă să treacă prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizează cu tristeţe că toţi prietenii săi sunt, de fapt, în România, dar îşi revine rapid pentru că se putea şi mai rău: ca şi el să fi fost tot acolo. A părăsit apartamentul închiriat şi simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lăsau să asculte gratis 24 de ore pe zi muzică latino fără măcar ca el să deschidă geamurile şi fără să-i ceară nici nu ban. Bine, cu excepţia acelei seri când Miguel, vecinul din dreapta, i-a bătut în uşă uşor cu coada satârului şi l-a rugat să-l împrumute cu ce are prin portofel cât încă mai mişcă. Acum şi-a luat casă, maşină nouă şi a început să se uite întâi la produse şi apoi la preţ. A descoperit că sporturile americane pot fi interesante dacă îşi dă puţin silinţa să le înveţe regulile şi într-o dimineaţă a realizat că România e irecuperabilă.
Faza 4 (de la 5 ani în sus)
Copiii lui s-au născut aici. El le vorbeşte în româneşte, iar ei îi răspund în engleză. El vrea să-i ducă într-o vacanţă prin Apuseni, ei vor la Disneyland. Odată cu naşterea copiilor, trei generaţii din familia lui sunt în America: omul nostru, copiii şi bunicii pensionari aduşi din ţară pentru a avea grijă de cei mici, deoarece el şi soţia lucrează. Are programe româneşti la televizor pentru că bunica a condiţionat venirea de neîntreruperea vizionării serialului “Numai iubirea.” Senzaţiile tari aproape au dispărut odată cu instalarea unei normalităţi nefireşti şi necunoscute .

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *