Nuuuu.

 

Eeeeeh, sa vedem! Iau telefonul si sun.

– Alo, buna ziua. V-am sunat in legatura cu anuntul pe care l-ati dat.

– Da?

– Pai, as vrea sa aflu si eu mai multe amanunte.

– Asa!

– …

– Va ascult.

– Pai, pe mine? Mda… Aaaaa… Amanuntele!

– Da?

– Whatta..? Pai… Puteti sa mi le dati?

– Sigura ca da.

Se aud voci multe in incaperea unde era tipa. Ma, asta isi bate joc de mine? Ce dracu se intampla? Anuntul era destul de ambiguu insa asta este mult mai confuza.

– Pai, in afara de faptul ca este in zona Pietei Romane si ca este vorba de o chirie de 300 de euro, nu mai stiu nimic.

– Despre ce anunt e vorba?

– Anuntul dumneavoastra! D’OH!

– Care din ele?

– Aaaahaaaa! Ati dat mai multe? D’aia nu ne intelegeam. Pai, citez vag din memorie: “Inchiriez, virgula, Piata Romana, virgula, 300 euro virgula, telefon 072…”

– Da.

– Asa? Si? Despre ce este vorba?

– Apartament, doua camere, nemobilat, 300 euro, anticipat cateva luni.

– Cate? Asta ca sa pun si eu o intrebare.

– Cateva. Trei, sase… depinde.

– Mda…

– Va intereseaza?

– Mda. Cand pot sa-l vad?

– Maine iau cheile de le propietar si ne putem intalni.

– I see. OK. Va sun maine dimineata?

– Da.

– OK.

– OK.

– La revedere.

– La revedere.

Inchid. Ma mai uit o data la anunt. Cum dracu fac eu rost de “anticipat”asta? Anticipat! Sa-mi bag…! Bastards! Din cate vad eu, sa ai un apartament in Bucuresti este o meserie. Ai apartamentul si il inchiriezi cerand o chirie care sa fie cat un salariu si stai privind norii si incasandu-ti chiria lunar. “Pretul ideal este cel care se stabileste in momentul in care cererea intalneste oferta”. Mda… Dar cum ramane cu momentul in careorferta in ceea ce priveste un serviciu necesar care nu se ridica la nivelul cererii? Pretul o ia razna reflectand doar cererea nu si valoarea propriu-zisa. Ghinion! Eh, e timpul sa ma apuc de fisele alea. Up we go…!

*

– Buna ziua. V-am sunat ieri si trebuia sa ne intalnim astazi ca sa vedem, mai mult eu, un apartament in Romana.

– Da?

– Da. Crede-ma pe cuvant!

– Nu ati vorbit cu mine, nu?

– Nu stiu. Nu va amintiti?

– Nu.

– Cum nu? Ma, voi va bateti joc de mine?!?

– Probabil ati vorbit cu o colega de-a mea.

– Tot ce se poate. Puteti sa mi-o dati la telefon?

– Aaaa… Da. Cu cine spuneati ca ati vorbit?

– Cu o colega de-a dumneavoastră sau cu dumneavoastra. Ce aveti, ma? Vi s-a lichefiat creierul?!?

– Cu mine nu ati vorbit. Eu am alta zona. V-ar interesa o alta zona?

– Nu. Vreau zona Romana si as mai vrea sa mi-o dati la telefon, inainte sa imi expire creditul, pe colega domneavostra care raspunde de zona in cauza sau sa va amintiti daca ati vorbit cu mine ieri.

– Nu trebuie sa va enervati. Asteptati o secunda!

– Nu m-am enervat. Inca. Si astept cate secunde e nevoie.

Si se lasa linistea. Sper ca nu mi-a inchis. Spre deosebire de ieri, astazi nu se mai aude rumoare in partea celalalta a firului. Astept. 5 centi, 10 centi, 20 de centi… Astia au o spaga cu Connexul: sunt vorbiti sa ma tina la telefon cat mai mult, ca alea de la 89.89.89. Sau sunt cretini pur si simplu. 1 dolar…Fuck! Ce dracu? Tipa asta vorbeste la fel, exact la fel, ca si cea de ieri.

Inchid. Imi aprind o tigara si incerc sa-mi dau seama ce am de facut. Nu reusesc sa ma concentrez deloc. Ma uit, pur si simplu, pe pereti. Mai sun o data.

– Buna ziua, tot eu sunt. Cel cu Romana.

– Da?

– Da.

– …

– Mai sunteti acolo?

– Mda…

– Sigur?

– Sigur. Scuze, colega mea nu este in birou si ma uitam pe lista intalnirilor pe care le are astazi ca sa vad unde este.

– Nu era mai simplu sa ii dati un telefon? Banuiesc ca aveti numarul ei de telefon.

– Aaaa… Nu stiu. Stiti, eu sunt noua aici.

– Si eu care credeam ca esti pur si simpu idioata. Ahaaaa… Atunci aveti o scuza pentru idiotenie stangacii. Puteti sa-mi spuneti totusi cum o pot gasi?

– Cum va numiti?

– <Cutare>

– Nu sunteti pe lista.

– Nu sunt pe lista? Cum nu sunt pe lista?

– Numele dumneavoastra nu e pe lista.

– Nici nu prea are cum din moment ce nu i l-am spus. Trebuia sa sun in dimineata asta si sa stabilim unde ne intalnim.

– Pai a plecat.

– Wow. Now what?

– Poftim?

– Acum ce facem?

– Nu stiu. Reveniti cu un telefon.

Ain’t that sweet?

– Whatever!

Am inchis. Iar m-am gasit casa.

*

– What?

– Alo?

– Da.

– Buna ziua. Sunt Narcisa Fetecau ce la agentia …gggjjjjjj… si trebuia sa ne intalnim astazi.

– Da. Cu apartamentul. V-am cautat, insa ma dat de o colega oligofrena nou angajata ce era foarte debusolata.

– Mda… In fine, v-am sunat sa ma intreb daca nu v-ar interesa alte apartamente. Avem mai multe oferte, sa stiti.

– Pai, nu. Ala ma interesa.

– Ala nu mai este disponibil.

– Aha. S-a dat deja. Mda… Norocul meu!

– Aaaa nu… A intervenit o problema.

– Am inteles. S-a suparat propietarul pe dumneavoastra.

– Aaaaa… Nu… Doamne ferestre! Nu… Nu e vorba de asta. S-a sinucis.

– Say what?

– …

– Pe bune?

– Da. Acum am aflat si noi

– DAMN!

– Daca doriti sa asteptati ca sa vorbim cu noul propietar…

– No way, Jose! Nu vreau. Nici vorba. Geeeez, Louise, cum as putea? De fapt cred ca mi-a pierit cheful sa mai caut casa acum. Mai vb. La revedere!

Astia’s dusi cu capul! Cum adica sa astept sa vorbeasca cu noul propietar? “Buna ziua, condoleante pentru tragedie! Nu ati vrea sa inchiriati casa mosului? Avem un client interesat.” FUCK!

[tooltip tiptext=”Acest Articol a fost scris la data de 23.06.2006″]Tooltip[/tooltip]

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *