Când am ajuns la Târgu Secuiesc, ploua în limba maghiară. Tot ce se întâmplă acolo, se întâmplă în limba maghiară. Când tună, nu-ți dai seama ce a fost, pentru că a tunat în limba maghiară. Pârțurile localnicilor au mai multe consoane ca ale noastre. Și cu claxoanele am observat că e o problemă. Când am claxonat o pisică, nu m-a înțeles ce voiam să spun. Mă scuzi, fata, nu știu să claxonez în maghiară! Tit-tighen!
A, să nu fiu înțeles greșit! Nu m-a mușcat căpușa verde cu tricolor, nu sufăr de patriotism fără noimă. Nu m-a deranjat că oamenii ăia de acolo, cum și-or zice ei, nu știu altă limbă decât maghiara. Din contră. Ca vizitaror de ocazie, am apreciat asta. Când merg pe undeva, nu vreau să mă întrebe nimeni cum mă simt, cum a fost dejunul și de unde sunt. Cum de unde sunt? Sunt din București. “Aaaa, Bucarest?!? Hagi, Năstase, Marean Vanghelie! OTV!” – cum ar fi fost să-mi zică așa ceva chelnerița căreia n-am știut cum să-i spun că vreau un ardei iute, nu încă 5 cafele?
Ce poți face la Târgu Secuiesc? În afară să te amuzi la cele câteva anunțuri în limba română de pe ușa Primăriei, nu mare lucru. Au un muzeul al breslelor, dar nu am intrat, de frică să nu mă pună ungurii la treabă. Se mai lăudau cu nu știu ce biserici spațioase. Am bănuit că, în ciuda numărului mare de locuri pe scaun, n-au spațiu pentru fumători. N-am intrat nici acolo.
Așadar, dacă ajungeți la Târgu Secuiesc, profitați de aerul curat și de faptul că nu aveți cu cine schimba o vorbă. Dormiți toată ziua. Atenție mare la sforăit! Sforăiți cât mai încet, altfel există pericolul să intre gazda peste voi crezând că, miracol!, ați învățat maghiara în somn. Dacă aveți insomnii, nu mergeți la farmacie. Nu va înțelege nimeni ce vreți. Încercați cu Realitatea TV, că se prinde.