Din zori de ziuă, pe muscel,
Cu coasa, dinte de oţel,
În care soarele sclipeşte,
Florin se-avântă, se roteşte.
E o dogoare-apăsătoare,
Îşi şterge fruntea de sudoare
Cu mâneca de la cămaşă.
„Ah, viaţa asta e vrăjmaşă,
Nu-ţi dă un pic de bucurie!”
Şi floarea de la pălărie
Se ofilea să-ţi facă milă,
Iar coasa se roteşte-n silă,
De triste gânduri îngânată,
De tristul cântec legănată.