Suratele din micul sat,
Din ochi, izvodul l-au furat,
Ce-n lume nu-şi avea perechea
Cum furi un cântec cu urechea.
Şi-n alte sate mai apoi,
Îl înmulţiră pe război.
Ca molima el s-a întins
Şi-ntreaga ţară a cuprins.
Mici flori, la început albastre,
Apoi, ca gândurile noastre,
În mii de forme şi de feţe,
Au început să se răsfeţe
Pe ii, pe fote şi marame,
Ce-mpodobesc ca nişte rame,
Frumoase fete şi neveste.