Exemplu simplu și clasic din lumea digitală.

O să fie o postare lungă, o să plictisesc, dar poate o veți găsi interesantă.

Sunt un fan al comentariilor de pe site-uri, pagini de facebook sau orice alt loc supus dării cu părerea pentru că sunt spații în care oamenii se exprimă liber, neconstrânși, ba chiar uneori își eliberează fără cenzură frustrări total independente de subiectul abordat în postarea la care comentează, și toate aceste manifestări “naturale” sunt foarte interesante din punctul de vedere al unui studiu psihologic al indivizilor sau al grupurilor de indivizi, chiar pot sta la baza unui studiu digital-antropologic.

Plec de la ceva ce am văzut comun pentru, să spunem, 90% dintre seriile de comentarii pe care le-am citit și anume faptul că, atunci când doi sau mai mulți indivizi care nu se cunosc se angrenează într-o conversație, având puncte de vedere diferite, ajung foarte rapid, uneori chiar instant, să-și găsească apelative calomnioase ba chiar să escaladeze, la fel de instant, spre cele mai josnice insulte.
Bineînțeles că motivele din subsidiar pot ține de probleme personale prin care trec și pe care și le eliberează către persoane cu care nu au de a face, tocmai pentru că le văd ca pe niște “jucării” față de care nu au responsabilități, sau, la celălalt pol, vor să impresioneze și să își arate supremația față de ceilalți pe care-i percep ca fiind inferiori și asupra cărora pot arunca distractiv cu sarcasm fără a se mânji cu efectele lui.
În ambele cazuri e dorința latentă, animală, de a nu avea responsabilități, care rezidă în oricare dintre noi, dar asta e un alt subiect de neinteres acum.
Ce e de interes este faptul că escaladarea aceasta către calomnie și insultă se realizează începând cu niște apelative și totul poate fi redus la lingvistică și semiotică. Într-un cuvânt, ne deranjează un cuvânt sau o frază care rezonează negativ undeva în interiorul nostru.

Să luăm un exemplu.

Dacă unul îți replică la un comentariu spunându-ți că tu vezi o anumită problemă dintr-o perspectivă spartă și că, de fapt, părerea lui este mai bună, pentru că el are anumite studii în domeniu care-i conferă punctului său de vedere veridicitate, tu te vei simți inferior, pe bună dreptate. Dacă mai suferi și de o frustrare sau un complex de inferioritate, ecourile afirmației lui vor naște niște trăiri foarte adânci în tine. Și cu toate că nu ești de acord cu ceea ce spune el și raționezi că nu-i poți schimba modul de a percepe lumea, în loc să-l lași să rămână pe lungimea lui de undă și să nu-l ataci, tu, bineînțeles, îl vei ataca, într-un soi de auto-apărare care nu are nicio rațiune logică, și vei escalada. Îi vei spune, poate, că degeaba are studii dacă nu e capabil să vadă problema dintr-un punct de vedere mai personal, o să apelezi chiar la argumente ipse dixit dând exemple din alți fictivi oameni cu studii pe care-i cunoști și care nu știu nici măcar să schimbe un bec. Sau care-l fac pe “merită” reflexiv. Și așa respectivul va primi comentariul tău, se va simți și el jignit și va simți nevoia să devină mai cocoș decât tine, să monopolizeze discuția instaurându-și supremația și bineînțeles vor escalada insultele, te va face probabil ipocrit, semidoct sau prost. La rândul tău vei plusa și tu și tot așa.

Și acesta e doar un exemplu simplu și clasic din lumea digitală. Bineînțeles că el se transpune perfect și în realitate, digitalul având defectul-calitate că îți construiește o barieră fizică față de cei cu care interacționezi și conflictele nu degenerează în pumni și subiecte de comentat pentru doctorul Bacalbașa.

Prin urmare, dacă luăm exemplul pe care l-am povestit mai sus, observăm că eficiența informațională în acea suită de comentarii și replici este foarte scăzută. Se începe cu un punct de vedere al uneia dintre părți care poate fi, să spunem, o informație utilă pentru că îți poate lărgi universul cunoașterii, apoi cu punctul de vedere al celeilalte părți care, de altfel, poate constitui o informație utilă. La al doilea nivel de replici, însă, se pierde complet eficiența în conversație sau, să spunem, informația devine utilă doar pentru un psiholog care poate sesiza frustrări și temperamente, nu pentru cei care sunt implicați efectiv în discuție. Și acest lucru este negativ pe de o parte pentru că pierdem timp și spațiu, ne dăunăm propriei sănătăți, pe de altă parte pentru că ne dezbrăcăm mental și psihic în fața celorlalți revelându-ne indirect cele mai adânci frustrări.

Prin urmare, din moment ce informațional nu câștigăm aproape nimic, de ce simțim nevoia asta să pierdem timp insultând pentru a arăta că suntem mai buni decât cineva? De ce trebuie să impresionăm și de ce nu ne dăm seama că, din dorința prea mare de a căpăta supremație într-o situație infimă din orice punct de vedere, devenim josnici și ne atragem efectul advers?

Bineînțeles că totul ține de educație. Educația noastră e sedimentată, construită pe frici și frustrări. Dacă te va jigni va declanșa ceva aproape instinctual în tine, o frustrare născută în acele ore din școală când luai cea mai mică notă la chimie pentru că nu erai capabil să înțelegi reacțiile redox și te simțeai inferior celorlalți sau pentru că erai marginalizat fiind mai sărac decât ceilalți copii din clasă sau pur și simplu pentru că părinții tăi își impuneau la limita agresivității autoritatea în fața ta. Toate acestea se vor aduna într-un sentiment de moment pe care nu-l vei înțelege și se va cataliza într-o reacție agresivă care ți se va părea normală, reacție care, în fapt, e un trigger construit de deficiențele din educație. Și aici apare și un paradox. Deși nu ne place să vedem frustrările în ceilalți, ba chiar devin foarte deranjante, atunci când vine vorba de propria noastră persoană, suntem incapabili să le vedem în noi.
Ba mai mult, există o reacție biunivocă, aproape simbiotică între frustrările indivizilor care, din păcate, se alimentează reciproc explicând escaladarea. Alimentarea aceasta a frustărilor e un fenomen care, privit la o scară mai mare, la nivel de grup, e foarte puternic și foarte găunos.

Soluția foarte simplă la exemplul pe care l-am dat anterior ar fi fost să părăsim discuția atunci când vedem că nu suntem pe aceeași lungime de undă cu cineva și că ea capătă o turnură agresivă. De ce nu o aplicăm toți?
Pentru că simțim nevoia să impresionăm, să arătăm că suntem mai buni, să construim aparențe care să ne umple goluri. Goluri care vin chiar din acele frustrări și lipsa de încredere în propria noastră persoană. Și, dacă ar fi să săpăm și mai adânc, dintr-o educație sau un sistem de învățământ incapabil să-și educe corect resursele, o educație care standardizează, îi obligă pe cei incapabili genetic sau mental să facă ceva – să facă lucrul respectiv, omoară talentul și taie aripile exact în perioada în care cel mai important ar fi fost să cultive încrederea copilului în propriile capacități.
Într-un cuvânt: sistemul de învățământ educă frustrați.
Și asta o vedem fiecare dintre noi în propriile noastre persoane.

Bineînțeles, pe frustrați îi faci să cedeze mult mai ușor și sunt mult mai ușor de controlat, asta e rațiunea leitmotiv a sistemelor de învățământ, din păcate. Dar asta e o altă poveste legată de manipulare, mult prea vastă și nu își are locul acum și aici.

Prin urmare, vital ar fi să înțelegem că uneori a ceda înseamnă a câștiga. Să înțelegem că toți avem frustrări și că, așa cum nouă nu ne place să fim atinși acolo unde ne doare, nu trebuie să ne jucăm cu mâinile prin rănile altora.
Dar mai mult decât atât trebuie să începem să ne cultivăm încrederea în noi și să ajungem la un nivel de echilibru și putere interioară care să ne facă să nu mai găsim sens în orice cuvânt spus de oricine, oriunde și oricum. Și, ca un bonus, asta ne va face și mult mai greu de manipulat.

Așa că, dacă ești părinte sau dacă vei fi părinte și copilul tău va veni acasă plângând pentru că un coleg l-a insultat, cultivă-i această atitudine de a ceda pentru a câștiga.
Doar așa poți să-i previi golurile interioare și să educi un om care înțelege că nu suntem ce alții aleg să ne numească, ci numele la care noi alegem să răspundem.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *