Date a young lady who doesn’t read. Discover her in the weary griminess of a Midwestern bar. Discover her in the smoke, tanked sweat, and varicolored light of an upscale club. Wherever you discover her, discover her grinning. Determine that it waits when the individuals that are conversing with her turn away. Captivate her with unsentimental details. Use pick-up lines and snicker deep down. Take her outside when the night outstays its invite. Overlook the discernable weight of weariness. Kiss her in the drizzle under the frail sparkle of a streetlamp on the grounds that you’ve seen it in film. Comment at its absence of importance. Take her to your loft. Dispatch with making adoration. Fuck her.
Let the restless contract you’ve unwittingly composed advance gradually and uncomfortably into a relationship. Discover imparted diversions and shared view like sushi, and people music. Raise an impervious bastion upon that ground. Make it sacrosanct. Retreat into it each time the air gets stale, or the nights get long. Discuss nothing of criticalness. Do small considering. Let the months pass unnoticed. Request that her turn in. Give her a chance to adorn. Get into quarrels over unimportant things like how the fucking shower shade requirements to be shut so it doesn’t fucking gather mold. Let a year pass unnoticed. Start to recognize.
Assume that you might as well presumably get hitched since you will have squandered a great deal of time overall. Take her to supper on the forty-fifth story at a restaurant far past your methods. Determine there is a lovely perspective of the city. Sheepishly ask a waiter to present to her a glass of champagne with an unassuming ring in it. When she recognizes, propose to her with the sum of the energy and earnestness you can marshal. Don’t be excessively concerned when you feel your heart jump through a sheet of sheet glass. Besides, don’t be excessively concerned in the event that you can’t feel it whatsoever. Assuming that there is praise, given it a chance to stagnate. Assuming that she yells, grin as though you’ve never been more content. In the event that she doesn’t, grin all the same.
Let the years pass unnoticed. Get a vocation, not an occupation. Purchase a house. Have two striking kids. Attempt to raise them well. Come up short, as often as possible. Slip into an exhausted impassion. Slip into a detached misery. Have a midlife emergency. Develop old. Wonder at your absence of accomplishment. Feel off and on again placated, yet basically empty and ethereal. Feel, throughout strolls, as though you may never return, or as though you may clear out on the wind. Contract a terminal ailment. Kick the bucket, yet just after you watch that the young lady who didn’t read never made your heart waver with any critical enthusiasm, that nobody will compose the story of your lives, and that she will bite the dust, too, with just a mellow and tempered lament that nothing ever happened to her ability to love.
Do those things, god damnit, on the grounds that nothing sucks more regrettable than a young lady who peruses. Do it, I say, since a life in limbo is superior to a life in hellfire. Do it, in light of the fact that a young lady who peruses owns a vocabulary that can depict that indistinct discontent as a life unfulfilled—a vocabulary that parses the natural excellence of the planet and makes it an approachable need rather than an outsider wonder. A young lady who peruses lays case to a vocabulary that recognizes the credible and callous talk of somebody who can’t cherish her, and the incoherent urgency of somebody who adores her excessively. A vocabulary, god damnit, that makes my vacuous fallacy a modest move.
Do it, on the grounds that a young lady who peruses comprehends linguistic use. Expositive expression has taught her that minutes of delicacy come in sporadic yet understandable interims. A young lady who peruses realizes that life is not planar; she knows, and rightly requests, that the ebb joins the stream of dissatisfaction. A young lady who has perused up on her sentence structure faculties the eccentric stops the wavering of breath—endemic to a falsehood. A young lady who peruses observes the contrast between an incidental minute of fury and the dug in propensities of somebody whose biting pessimism will run on, run on well past any purpose of explanation for why, or reason, pursue on far she has gathered a bag and said a hesitant farewell and she has chosen that I am an ellipsis and not a period and run on and run on. Sentence structure that knows the beat and rhythm of a life overall existed.
Date a young lady who doesn’t read since the young lady who peruses knows the vitality of plot. She can follow out the boundaries of a preface and the sharp edges of a peak. She feels them in her skin. The young lady who peruses will be patient with a break and speed up a resolution. In any case of all things, the young lady who peruses knows most the ineluctable criticalness of a close. She is agreeable with them. She has offered goodbye to a thousand heroes with just a twinge of bitterness.
Don’t date a young lady who peruses since young ladies who read are the storytellers. You with the Joyce, you with the Nabokov, you with the Woolf. You there in the library, on the stage of the metro, you in the corner of the boutique, you in the window of your room. You, who make my life so god condemned troublesome. The young lady who peruses has spun out the record of her life and it is blasting with significance. She demands that her stories are rich, her supporting throws brilliant, and her typeface strong. You, the young lady who peruses, make me need to be everything that I am most certainly not. Anyhow I am frail and I will fizzle you, since you have envisioned, fittingly, of somebody who is superior to what I am. You won’t acknowledge the life that I recounted at the start of this piece. You will acknowledge nothing less than ardor, and flawlessness, and a life deserving of being storied. So out with you, young lady who peruses. Take the following southbound prepare and bring your Hemingway with you. I despise you. I super, truly loathe you.
Text tradus integral de mine!
Part. 2. *(limba și literatura română)
Îndrăgostește-te de o proastă!
Ieși la întâlniri cu o fată care nu citește. Caut-o într-un cotlon cât mai ascuns al unei bodegi de duzină. Găsește-o înconjurată de fum, mirosind a alcool și luminată de diversele culori ale globului de discotecă. Oriunde o găsești, găsește-o zâmbind. Asigură-te că persistă atunci când oamenii care vorbesc cu ea se uită în altă parte. Deschide discuția cu ea, folosindu-te de trivialități nonsentimentale. Folosește replici de agățat. Scoate-o afară când noaptea este în toi. Ignoră atingerea oboselii. Sărut-o în ploaie sub lumina slabă a unui bec stradal, pentru că ai văzut asta într-un film. Fă o remarcă la lipsa de semnificație a acestui lucru. Du-o în apartamentul tău. Termină seara făcând dragoste. Fă dragoste cu ea!
Lasă “contractul” pe care l-ai scris nerăbdător să evolueze încet și neconfortabil într-o relație. Găsește puncte comune și interese pe care le împărtășiți, cum ar fi sushi sau muzica folk. Construiește un bastion indestructibil pe fundația asta! Apoi, fă-l un bastion sacru. Retrage-te sub umbrela sa protectoare ori de câte ori aerul devine apăsător sau serile prea lungi. Vorbește cu ea despre “nimic”. Gândește puțin. Lasă lunile să treacă neobservate. Roag-o să se mute la tine. Las-o să redecoreze. Intră în certuri despre lucruri minuscule, cum ar fi faptul că perdeaua de la duș trebuie să rămână naibii trasă ca să nu mucegăiască. Lasă un an să treacă neobservat.
Îți dai seama că ar trebui, cel mai probabil, să te însori, pentru că altfel vei fi pierdut o grămadă de timp aiurea. Du-o la cină, la un restaurant situat la etajul 45 al unui zgârie nori, un restaurant care depășește cu mult mijloacele tale financiare. Asigură-te că ai și o priveliște bună a orașului. Mielușește, cere-I chelnerului să îi aducă un pahar de șampanie cu un inel în el. Când îl observă, cere-o cu tot entuziasmul de care dispui și cu toată sinceritatea pe care o storci din tine. Nu te îngrijora prea tare, dacă vei simți că inima ta tocmai a trecut printr-un panou de sticlă. Totodata, nu fi îngrijorat nici dacă nu simți nimic. Dacă sunt aplauze, lasă-le să fie. Dacă plânge, zâmbește ca și cum nu ai fi fost niciodată mai fericit. Dacă nu plânge, tu zâmbește la fel de tare.
Lasă anii să treacă, nebăgați în seama. Fă-ți o carieră, ia-ți un job. Cumpără o casă. Fă și doi copii. Încearcă să îi crești cât mai bine. Eșuează frecvent. Cazi într-o indiferență plictisită. Cazi într-o tristețe indiferentă. Ai o criză a vârstei mijlocii. Pune-ți întrebări asupra nerealizărilor tale. Simte-te uneori mulțumit, dar de cele mai multe ori gol pe dinăuntru. Simte-te, în timpul plimbărilor, ca și cum nu te-ai mai întoarce din drum sau ca și cum ai putea să te lași purtat de vânt. Contractează o boală terminală. Mori, dar doar după ce observi că fata care nu citește nu ți-a făcut niciodată inima să tresară cu vreo pasiune semnificativă, că nimeni nu va scrie o poveste despre viața voastră, că și ea va muri, cu un mic regret că nimic nu s-a ales de capacitatea ei de a iubi.
Fă toate astea, dracului, pentru că nimic nu e mai tâmpit pe lume decât o fată care citește. Fă-o, îți spun, pentru că o viață în purgatoriu este mai bună decât o viață în iad. Fă-o, pentru că o fată care citește este în posesia unui vocabular care poate descrie nemulțumirea amorfă a unei vieți neîmplinite – un vocabular care explică frumusețea lumii și o face o necesitate accesibilă, în loc de o minunăție extraterestră. O fată care citește pune stăpânire pe un vocabular care distinge între frumoasa și urâta retorică a cuiva care nu o poate iubi, și disperarea nearticulată a cuiva care o iubește prea mult. Un vocabular, la naiba, care face din gândirea mea sofisticată, un truc ieftin.
Fă-o, pentru că o fata care citește înțelege sintaxa. Literatura a învățat-o că momentele de tandrețe vin la intervale sporadice și previzibile. O fată care citește stie că viața nu este un drum drept; ea știe, și pe bună dreptate cere, ca fericirea să vină în tandem cu dezamăgirea. O fată care și-a citit sintaxa simte pauzele neregulate – legate de minciuni. O fată care citește percepe diferența între un moment părintesc de furie și obiceiurile cuiva al cărui cinism amar va merge mai departe de orice simț al dreptății sau mai departe de orice scop, mai departe decât momentul în care ea și-a pus lucrurile într-o valiză și a spus un “ADIO” îndoielnic și a decis că eu sunt o elipsă și nu un ciclu.
Fii cu o fată care nu citește, pentru că fata care citește cunoaște importanța intrigii. Ea poate să traseze granițele prologului și să ascută crestele climaxului. Le simte în ea. Dar, deasupra altor lucruri, o fată care citește cunoaște semnificația unui sfârșit. Ea este conștientă de sfârșit. A spus adio miilor de eroi, cu doar o grimasă de tristețe. Așa că nu spera la mai mult!
Nu fi cu o fată care citește, pentru că sunt povestitoare. O să fii cu Joyce, cu Nabokov, cu Woolf. Tu, cea din bibliotecă, cea de pe platforma de la metrou, cea din colțul cafenelei, cea din fața ferestrei. Tu, cea care îmi faci viața atât de a dracului. Tu, fata care citești, mă faci să vreau să fiu tot ce nu sunt. Dar sunt slab și te voi dezamăgi, pentru că tu ai visat la cineva care e mai bun decât sunt eu. Nu vei accepta viața despre care ți-am vorbit la începutul piesei. Tu vei accepta doar pasiunea, perfecțiunea și o viată demnă de povestit. Nimic mai puțin. Deci, la naiba cu tine, fată care citești. Urcă-te în următorul tren și ia-l și pe Hemingway cu tine. Sau, poate, stai și salvează-mi viața!