Stephanie
În partea asta de Franță unde locuiesc eu se construiește intens. E lesne de înțeles că e plin de antreprize de construcții și firme subcontractante , care mai de care mai pestrițe : firmă franceză cu patron spaniol și angajați polonezi, firmă portugheză cu patron portughez și angajați bulgari, firmă franceză cu patron român și angajați români. Ei bine, un patron de-ăsta român de firmă franțuzească se apucă să construiască un bloc de locuințe. Echipa de muncitori este 100% formată din români, lucrează 12-14 ore pe zi.
Într-o zi, pe la 10 dimineața, prin fața șantierului trece o domnișoară. E vară, frumoasa este îmbracată cu un tricou foarte decoltat, o pereche de pantaloni scurți de blugi și e cocoţată pe o pereche de sandale cu platformă. Şi cum trece ea, indiferentă, aude cum este strigată de sus, de pe schelă : “pu-peeee !” (poupée = păpuşă), urmează un fluierat admirativ, apoi o voce de bărbat îi strigă pe românește :
– Ce bună eşti, mânca-ți-aş păsărica!
Se râde gros, pe mai multe voci. O urmă de zâmbet îi apare fetei pe față, după tonul strigăturii e clar că bărbatul a spus ceva admirativ.
A doua zi, scena se repetă : “pu-peee” – fluierătură – un alt compliment :
– Maaamă, ce bidoane ai, mă lași s-o pun un pic între ele, să-mi trecă dorul de casă? Urmează hăhăielile.
A treia zi la fel :
– Ce cur ai, toată noaptea l-am visat!
Şi tot asa, până într-o zi când unul, probabil încercând să pară subtil, îi strigă :
– Ce craci mișto ai, când se deschide, între unu şi doi ?
Altul (probabil nou-venit, care nu cunoștea încă tradiția locului), aflat în celălalt capăt al schelei, îi zice primului :
– Ce, mă ? Alea-s picioare mișto ? Nu vezi ce crăcănată e ?
Domnișoara se oprește pe loc, ca lovită de trăznet. Ridică privirea spre nefericitul ăla si urlă :
– ‘tu-ți morții mă-tii de distrus ! Crăcănată să-i zici lu’ mă-ta !