Raman uimit aproape zilnic de contrastele si povestile nescrise pe care mi le ofera acest oras denumit Bucuresti. Voi mentiona doar două dintre ele, pentru că acestea m-au marcat destul de puternic.
1. Inceput de an scolar pe strada Ion Câmpineanu. Câtiva copilași, insotiti de părinți, bunici, după caz, îmbrăcați frumos, cu buchete de flori in mana. Prima zi de scoala, zambete, o agitație plăcută. În calea lor, între două masini parcate pe trotuar, un alt copil, in varsta de maxim 12 ani, curat, cu soseste albe în picioare, se chinuia să doarmă pe o bucată de carton. Un contrast extrem de dureros. În timp ce alti copii de varsta lui mergeau la scoala, el nu avea parte nici măcar de o mână caldă, a unei mame, a unui tată… Poate nu mai mancase de o zi, două, poate îi era frig, poate îl durea ceva… Oare unde este dreptatea?
2. În pasajul de la Universitate există o toaletă publică gratuită. Un lucru foarte bun, avand in vedere ca Bucurestiul e considerat capitală europeană. Un lucru si mai bun: aceasta toaletă e exact ca o oaza în desert pentru cativa oameni ai străzii. Vin acolo să se spele, sa se barbiereasca, sa-si Ia apă de băut de la chiuvete (desi Dumnezeu stie cat de potabilă e apa respectiva) măcar să-si potolească setea. Si culmea este că nu lasa deranj in urma lor. Un plus municipalității pentru acest loc, niste bani cheltuiți cum trebuie (părerea mea).
Si mai am de povestit. Zilnic străbat orasul asta in lung si in lat, ajung in locuri despre care habar nu aveam ca există si in fiecare loc descopăr un contrast sau o poveste nescrisă.
Nu vreau să fiu etichetat ca blogger. Pur si simplu simteam nevoia sa împărtăsesc ceea ce am văzut si simt, in scris, in public, poate, poate… mai multi, mână de la mână, vom putea cândva să îi facem viata mai fericită unui om mai putin norocos decât noi, sau măcar o zi…