Iti sorbi cafeaua
linistita
tacuta, dar nedumerita.
Pierduta-n asternuturile tale,
te-ntrebi
cum de-am ajuns sa te iubesc
eu pe matale.
O urma-n perna,
o alunita de pe sanul stang
si-o umbr-a unui semn de intrebare
ti-aduc aminte
cum, natang,
te sarutam fara-ncetare.
Nu stiu cum sa iti spun,
iubirea mea.
Eu te iubesc…
Pentru ca-l ai
Pe-acel “je ne sais qua”