O preiubeai, cândva, în liniștile tale neclar-contrare. Mai tânără, deci mai puțin blindată, cu o timiditate de domnișoară burgheză convenabilă, ți-a mărturisit că nu crede în magie, ci în imaginația nebunilor. De atunci, chiar și o clipire de ochi era un eveniment. Mesajele pline de directețe, vidate de orice tentativă de subînțeles, tulburătoare în ingenuitatea lor perversă, i-au spus mereu ceea ce tu n-ai îndrăznit:
„you are my utopia”.
În privirea ei imperială, simpatia s-a arătat mult prea târziu ca să mai poată fi suspectată de neonestitate.
În frumusețea ei găsești idei de cum ar trebui în tot să fie, deși riscul de pericol al intrigii pure, atunci când deții o electrocardiogramă de o tonicitate excesivă, se desfășoară cu normă-ntreagă.
Ea îți e ca un glonț nereușit în prima etapă a împușcăturii.
Din orice parte ai alege, nu-ți va fi niciodată sfârșitul crimei.
Fluturii de pe trup îi caută Lumina în cadența Simțurilor din cuvintele șoptite.
O răvășire adâncă.
Vi se-ntâmplă ceva modern, țesut cu fir de urzică.
Sunteți Puls de vară, cu un Sâmbătă atârnat la-ncheietură.
