A dat boala în tine şi te-a mâncat undeva să te duci la spital în loc să iei un pumn de antibiotice ori să-ţi storci singur coşul de pe fund? Ei bine, moşule, s-ar putea s-o mierleşti. Ca să scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, şi nu, onest, IML, îţi trebuie nu doar noroc de jucător rusnac de ruletă, ci şi un pic de şcoală a vieţii. Aşa că ia aici şi citeşte, cât încă mai vezi cu ochiul liber, câteva sfaturi practice culese de pe patul de suferinţă!
Şpaga
Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îţi asigură supravieţuirea.
E o mişcare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacă vrei să-ţi iasă din prima şi să nu bagi banii pe lângă. “Palmat” se cheamă tehnica şi e împrumutată din practicile hoţilor de portofele, care lucrează fin, fără să atingă haina în buzunarul căreia îşi strecoară mâna. Diferenţa e că ei scot, pe când tu bagi. Decisivă e aici mişcarea de învăluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl ţinteşti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare şi profiţi de cele câteva secunde în care victima îţi indică buzunarul corect printr-o uşoară mlădiere a coapsei.
Introduci, apoi retragi mâna discret. Atenţie: nu te uita niciodată fix la buzunar. E semn de proastă creştere şi poate genera suspiciuni.
Cearşafurile
Singura chestie care lipseşte de pe un cearşaf de spital românesc e “Ghiţă was here” scris cu carioca. În rest, găseşti de toate: sânge închegat (care nici măcar nu e al tău), pete zgrunţuroase de apret turnat cu căldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile şi care te zgârie la cur, pete de ketchup nu, că nu se dă ketchup în spital, muci şi – de ce nu? – ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta. A doua chestie nasoală e că cearşaful de spital e conceput, de regulă, pentru bolnavi pigmei, aşa că, oricât te-ai strădui, n-o să reuşeşti în veci să ai cearşaf şi sub cap, şi sub cur, şi sub picioare. Alege să ai sub picioare, nu de alta, dar dacă stai fără ciorapi rişti să te pricopseşti cu o micoză pe viaţă de la saltea.
WC-urile şi, mai ales, duşul
Ideal ar fi să-ţi propui ca pe perioada internării să nu mergi la budă şi să nu te speli. Au fost cazuri de pacienţi cărora le-a ieşit. Dar ei au fost excepţii. Prin urmare, e absolut necesar să dispui de folii de unică folosinţă, pentru colac (mă rog, dacă există colac). Cu cât aveţi
mai multe, cu atât mai bine, căci puteţi face oricând afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pâinea caldă. Cu duşul e mai greu, fiindcă sânt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ să-l ştii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sănătăţii ca să ai acces la ele. Recomandarea noastră: faceţi duş cu şerveţelele umede.
Asistentele & Reanimarea
Două lucruri sunt aici esenţiale. În primul rând, înainte de a te interna, încearcă să ai cât mai multe bancnote de 5 şi 10 lei. Asistentele sînt nişte tonomate care nu dau rest. Acum să nu te aştepţi să şi facă ceva pentru banii ăştia sau măcar să zâmbească. Nţţ, no way.
Ei reprezintă un fel de taxă de protecţie; dai banu’ ca să nu te omoare când îţi fac o injecţie, ca să-ţi nimerească vena din prima când îţi iau sânge, ca să nu te sugrume cu garoul. În cazul în care ajungeţi la reanimare şi tre’ să vă umezească cineva buzele cu apă: asiguraţi-vă că asistenta căreia îi daţi taxa (aproximativ 100 ron) nu iese din tură fix când ieşiţi voi din operaţie. Nu pentru că arunci cu banii degeaba pe asta, care se cară, ci că aia care vine după ea, nefiind plătită, s-ar putea să te omoare prin însetare.
Haleala
Ideal e să primeşti de-acasă. Totuşi, dacă mănânci la oficial, cel mai indicat e să o miroşi înainte şi, eventual, să aştepţi s-o guste un coleg de salon aflat în fază terminală, deşi umblă vorba printre bolnavii cu experienţă că la “Fundeni”, “Bagdasar” sau Universitar nu e chiar atât de naşpa. În anumite cazuri însă, aceste zvonuri au fost infirmate. Oricum, nu te duci la spital că să mănânci, nu? Dacă voiai asta alegeai un restaurant.
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Mar 2010