Cu floarea prinsă-n pălărie,
În bâlciul Sfântului Ilie
S-a dus, o zi să hoinărească
Şi pe Ileana s-o zărească.
E bâlciul una de ţărani
Veniţi să lase ceva bani;
O dată numai într-un an
Să uite de un trai duşman!
Flaşnete, papagali ce-n cioc
Scot zodiile de noroc!
Ceru şi el cu nerăbdare
O zodie, să vadă-n carte
De are de noroc iar parte.
„Eşti om fudul, nevoie mare,
Prea lezne-n vorbe te încrezi.
Nu ştii cu ochii tăi să vezi.
Dar, fericirea nu-i pierdută
Şi-ai să trăieşti mulţi ani, o sută!
Era o zodie cu tâlc.
Îngândurat, tăcu el mâlc.
Cu floarea prinsă-n pălărie,
Îşi scoase o fotografie
Pe mai târziu o mărturie
Că tinereţea-i o mândrie!
Plecând de-acolo, alt îndemn
Ca zmeii, Căluşei de lemn,
Comedie ce se-nvârteşte.
Dar, când să simtă că trăieşte,
Că uită, că se ameţeşte,
Se dă semnalul de oprire.
Nu ţine mult o fericire!
Alături, Roata de noroc.
O învârti cu-atâta foc!
Hârr! Limba joacă între dinţi.
În inimă fiorul simţi,
Dar n-a fost număr cu noroc.
Smuceşte roata mai cu foc.
Hârr! Limba roţii pe cadran
E însăşi limba lui satan:
Te cheamă zornăind din zimţi
Şi nu mai eşti stăpân pe minţi.
La rând Palatul de Cristal.
De cum trecu pe sub portal,
De la întâia cotitură,
Veni spre el o pocitură.
Poţi să nu râzi? Dar te-ntristezi
În pocitură când te vezi.
Oglinzi de-acestea sunt de-asemeni
În viaţă: ochii multor semeni.
Popas la Cele două Scări
Ce par, în scurtele mişcări,
Ţesând în loc, în joc opus,
Când una-i jos, cealaltă-i sus,
Că-s ale vieţii două scări.
Cu un picior de urci pe una,
Cobori cu cel’lalt totdeauna.
Te afli-n treabă, cerci mereu,
Dar, să te urci e tare greu!
Cu ochiu-i fac apoi Ocheane,
Ce ne arată pe oceane
Furtuni, corăbii înecate,
Oraşe mari cu mari palate,
Cu împăraţi ce-au fost aevea.
Văzu şi pe Adam şi Eva
Cum huzureau prin Rai hai-hui.
Ia-l Raiu-apoi de unde nu-i!
Intră năuc la Panoramă
Plătind, ca pretutindeni, vamă.
Un Vasilache pe-ntrecute
Stârni un râs vrând să strănute.
Se arătă a doua oară
Păpuşi ce trase sunt pe sfoară.
Erau viclenele minciuni,
Ce-n jocul lor cu plecăciuni,
Ajung stăpâne într-o ţară.
Pe Adevăr, ce-l detronară,
Crestat la nas, îl bat la scară.
Mulţimea ce îl părăsise
Minciunile le îndrăgise.
Ca-n multe întâmplări de-o seamă
Din marea lumii panoramă.
Florin, cu gânduri întristate
Porni spre casă pe-nserate.
A adevărului rea soartă
Spre fată gândurile-l poartă.
La fel şi el o părăsise.
Fu noaptea năpădit de vise.