Existența omului orbitează în jurul deciziilor pe care viața, cu toate vicisitudinile ei, i le pune la dispoziție omului. Din această încrengătură de “fapte” se naște modelul sau tipul de dependențe care îi va oferi omului aș zisa conștiință. Conștiința este de fapt dependența omului de un anumit mediu. Mediul constituie cauza tuturor deciziilor la nivel de conștiință. Repet, dependențele sunt artizanul conștiinței fiecărui individ cu pretenții de persoană umană. Dependențele, după cum bine știm, răspund intereselor, necesităților și înclinațiilor impuse de mediul înconjurător. Viața omului și-a distilat conștiința din dependențele pe care le-a suferit și continuă să le sufere încă generațiile de oameni. Există o conștiință pentru fiecare trăire și experiență în parte. Dacă umanul este un etalon de valoare pot spune cu responsabilitate că omul de astăzi nu are nimic de a face cu etalonul respectiv. Tocmai acest aspect lasă să se strecoare eroarea fundamentală a interpretărilor “psihologice/religioase” care, după cum este lesne de înțeles, au ca obiect de înțelegere omul și trăirile lui.
Psihologia/religia sau ceea ce numim ca fiind psihologia/religia omului propagă o mare falsă “știință” creând erori în interpretarea omului la fel sau aproape la fel de mari ca “ideile” care descriu anima/conștiința omului, lansate sau puse pe “piața cunoașterii” inclusiv de către dogmele și interesele religioase/artificiale. Psihologia/religia de ieri și de astăzi propagă cu surle și trâmbițe ideea că fiecare creier înseamnă un om. Creierul devenind astfel cartea de identitate a fiecărui dintre noi. Totuși, în concret, observăm fără prea mare efort că nu toți oamenii au creierul descris de psihologie/religie. Extrem de mulți oameni au un creier total diferit de creierul prezentat în cărțile de psihologie sau în versetele biblice. Psihologia/religia consideră că are ca obiect de studiu creierul/omul dar nu ne spune pe care creier/om l-a avut, are sau ar vrea să îl mai aibă în atenție atunci când face referire la trăsăturile creierului/omului. Psihologia după cum se vede, urmează exact erorile religiilor, transformând psihicul/viața omului într-un obiect al obiectului. Creierul/omul pentru religie/psihologie reprezintă de fapt o banală piesă de schimb care poate fi descrisă/schimbată doar pentru simplul fapt că există religia/psihologia.
Din cauza conceptelor propagate de religie/psihologie omul/creierul este împins să-și dorească să fie sau să devină tocmai ceea ce crede religia/psihologia că este omul/creierul. Din acest abominabil motiv ființa umană, ca formă vie, se află în pragul colapsului/dispariției. Cu toții trebuie să acceptăm că ceea ce crede omul artificial că este nu are pe deplin corespondent în concret.
Voința/dorința de a fi ceea ce predică/propagă religia/psihologia nu face parte din structura naturală a creierului nostru, așa cum trăirile fiecăruia dintre noi nu sunt parte a “conștiinței” religiei/psihologiei decât prin “educație” sau prin propagandă agresivă inumană.
Creierul omului cu trăiri naturale procesează imboldurile care vin în principal din exterior și mai apoi pe cele din incinta organismului gazdă. Creierul omului natural comportă conduita care îi este livrată secundă cu secundă de factorii externi care au caracter decident în acțiunile și trăirile fiecărei clipe. Creierul omului natural/sănătos este stația/gara/lumea unde sosesc și de unde pleacă realitățile transmise de realitățile care sosesc și pleacă. Realitățile sunt de fapt vehiculul prin care omul natural/sănătos simte trăirile clipelor existențiale. De aceea deciziile pe care le ia fiecare dintre noi, prin prisma creierului natural și sănătos, sunt de fapt reversul interpretării și decriptării realității ca vehicul al propriei vieți. Realitatea pozitivă/sănătoasă nu poate fi decât conduita unui creier natural și sănătos. Așadar, gândirea nu ne aparține nouă, ci realității în care fiecare din noi călătorește/trăiește ca într-un vehicul aflat într-un continuu tranzit.
Psihologia/religia așa cum o cunoaștem astăzi, consideră, prin predarea “didactică” pe care pretențios o face, că omul este răspunzător de (toate) manifestările sale. Acesta este și motivul pentru care pentru mii de ani de morală/religie (psihologie) ieftină s-au aplicat vinovății și pedepse mortale omului, răzbunându-se într-un oarecare fel interesele religiei pe trăirile/gândurile cărora psihologia/religia nu le-a perceput/înțeles conduita/realitatea. O altă rămășită a moralei religiilor (psihologiei) pe care continuă să o propage însăși psihologia este ideea care spune că omul este și trebuie să fie în stare să se ocupe de educarea propriului caracter/comportament. O mare inepție și o mare pată pe obrazul psihologiei/religiei. Doar mediul înconjurător poate să impună cu precizie și strictețe atitudinea fiecăruia dintre noi, fiindcă factorii care creează un anumit mediu creează inclusiv trăirile, comportamentul și gândurile noastre. Această realitate este demonstrată de faptul că absolut toate formele de viață au doar percepția mediului în care se dezvoltă. În concluzie, psihologia este de fapt o retorică bazată pe morala religiilor mai vechi sau mai noi care au imprimat umanității o realitate/mediu artificial, creând astfel un anumit soi de om/psihologie, adică omul/realitatea/psihologia de astăzi.
Psihologia/religia încearcă să promoveze sociabilitatea fiindcă doar prin sociabilitate se pot controla mari mase de oameni. Psihologia/religia încearcă, și reușește de cele mai multe ori, să propage conceptul de om sociabil fiindcă omul sociabil are, spre câștigul lor, o atitudine foarte bună față de povara muncii. Religia/psihologia nu are niciun interes cu anima/psihicul omului, ci cu producția de bunuri pe care le poate crea munca/energia omului. Psihologia/religia este un mijloc macabru de manipulare a vieții/gândurilor oamenilor. Psihologia și religia nu fac altceva decât să inoculeze omului spiritul de muncă și de luptă în cauzele lumii. Psihologia/religia promovează doar obediența, munca și războiul. Ce mai! Psihologia/religia este și rămâne un comportament extrem de inuman. De la prima și până la ultima propoziție care ne vorbește despre morala/mentalitatea conceptelor predicate/promovate de religie/psihologie vedem doar o înșelare și o asuprire a omului prin inocularea unor concepte defavorabile vieții naturale/libere. Ca drept dovadă, astăzi, neuroștiințele, dezgolesc și ne arată pas cu pas fața meschină a psihologiei/dogmelor prin care religia a abuzat/abuzează omenirea de mii de ani. Va urma.