ce-ar fi vrut Motu’ sa cantam acum….
Motto: … va iubim asa de tare…c-or sa sune la salvare….
Am invatat multe de la Pitis. In primul rand am invatat sa nu imi fie rusine sa fiu eu insumi. Cei care au probleme cu prejudecatile, sa si le rezolve. Nu sunt responsabil pentru soarta lor. Doar pentru soarta mea. Am invatat ca atunci cand esti in genunchi si nu e nimeni in jur sa te ridice, trebuie sa te ridici singur. Si sa mergi inainte. Am invatat ca rock-ul nu inseamna muzica. Inseamna un stil de viata. Inseamna o libertate interioara pe care putini o cauta. Si mai putini o gasesc. Am invatat ca atunci cand totul pare pierdut sa nu renunt. Sinucigasii sunt lasi. Aleg calea cea mai usoara. Singura certitudine in viata e moartea. Am invatat ca nu trebuie sa fim macabri. Ci sa invatam sa valorificam fiecare clipa…
Am uitat sa iesim sa ne plimbam prin parc cu iubitele. Am uitat sa iubim neconditionat. Am uitat ce inseamna sa daruiesti. Inchisi in muntele nostru protector, inconjurat cu tehnologie, am uitat cum sa fim oameni. Ne ascundem dupa monitoare de doi lei sau 19 inch. Ne e mai usor. Ne e mai la indemana. Cand am plecat la scoala, acum 4 ani, nu stiam ce ma asteapta. Nu stiam ca voi repeta un an pentru ca am vrut sa cred ca dreptatea invinge. Nu credeam ca oamenii sunt chiar atat de rai. Ca scriu promisiuni pe nisip… Nici acum nu vreau sa cred. Ma intreba cineva de ce sunt asa. Cum pot fi atat de calm? De linistit. De iertator. De altruist…I-am raspuns ca imi place sa cred ca mai am multe de invatat. Si ca suntem intr-o continua schimbare. Si ca de noi depinde cum suntem. Sau cat de repede invatam… si limba engleza se poate invata….si sa ierti se poate invata…si sa iubesti se poate invata…
Am dat examen la scoala de ziua mea. A fost cel mai frumos cadou pe care mi-l putea face cineva. Mi l-am facut singur. Pe autobuzul catre casa, plangeam. De ce? Pentru ca nu conteaza cat de lung am parul…. Mai presus e cat si cum gandesc….
Peste 3 ani aveam sa descopar…sau poate doar sa imi reamintesc, ca oamenii nu vor sinceritate. Nu vor dreptate. Nu vor libertate. Dar nu am cedat. Intr-o noapte, intr-un camin din Complex… dupa multe esecuri personale, un prieten drag mi-a spus ca “nu-I nimic, asta e…”. Am constientizat ca fac parte din “vinovatii fara vina” si ca uneori, “dragostea e o salata”. Nu stiu nici acum ce m-a ajutat sa merg mai departe. Poate nici nu e atat de important. De ce?… mi-am promis mie candva de mult… ca nu voi renunta niciodata sa fiu eu insumi…. Si ca la un moment dat “ploaia care va veni…le va potopi pe toate”…
E absurd. Sau poate doar uman. Spunea Octavian Cotimanis candva, ca uneori Dumnezeu e neatent, si mai ia la El pe cine nu trebuie… Muzica mi-a schimbat viata. M-a ajutat sa ma dezvolt. Sa evoluez. Sa ma maturizez. Poate nu am avut cea mai fericita copilarie. Poate nu am luat cele mai bune decizii in viata. Poate nu o sa le iau nici de acum. Dar sunt artist. Si nimeni si nimic nu va putea schimba asta. Pitis ma facea sa ma simt mandru ca sunt artist. Ca sunt noncomformist. Ca sunt altfel. Pitis ma facea sa fiu “tanar…doamna…tanar”…. De multe ori mi-am spus ca atunci cand o sa imbatranesc… vreau sa fiu…sau macar sa ma ridic la jumatate din valoarea lui. Acum el a plecat catre alte taramuri. Mai bune…
Iti multumesc, prietene…