subtitlu: under the legacy of silence
Priveam intr-o noapte, poate putin peste umar, cum fantomele se deghizeaza in ceata. Un film la mana a doua, vizionat poate de prea multe ori. Uneori am impresia ca sunt un fost puscarias, in incercarea lui de reabilitare. Uit uneori sa imi las orgoliul acasa. Chiar si egoismul. E stupid cum in incercarea de a realiza lucruri marete, ajungi in situatii de doi lei. Vorba “ceea”, chiar si drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Daca tacerea ar avea culoare, probabil ca ar fi albastra. Si eu as fi de un albastru infinit… Uneori am impresia ca nu merita. Alteori, apare cate o persoana in viata mea care imi aduce aminte de ce imi place sa privesc rasaritul. Si acum mi-e dor de Ea…
Proasta gestionare a unor situatii te poate aduce intr-o lume pe care nu o doresti. Iei decizii fortat de imprejurari. Uneori ma simt ca si cum as fi un personaj dintr-o piesa de teatru absurd in care regizorul a lasat totul balta si a plecat. Sau poate ca toti scriitorii se simt asa. Poate imi place mie sa ma consider altfel, si sa intretin aura de misticism care ma inconjoara. Sau poate ca… I’m just another guy…
Ea m-a certat ca nu am grija de mine. Avea dreptate. Zbateri concave mi-au acoperit nelinistea. Si la fel de absurd e ca m-am descoperit doar pe bucati. Ca un puzzle pe care stii ca nu il vei termina niciodata, dar provocarea in sine te face sa mergi mai departe. Imi plac provocarile, si, nu stiu de ce, am impresia ca si ele ma plac pe mine. Azi am ajuns acasa tarziu, dupa o duminica sarbatorita prin munca, in stilul meu unic si irepetabil, ca “intotdeauna am fost o fire rebela”(citat dintr-un prieten). Nu stiu daca asa am reusit sa imi stabilesc personalitatea de acum, sau sunt doar rezultatul unor sume de intamplari. Sincer, azi nici nu imi mai pasa…
Azi imi pasa doar de trairi, de nebuloasele din sufletul meu, de completarile pe care ea a uitat sa le faca, dar nu mai imi pasa de trecut. Mi s-a reprosat ca nu scriu despre prezent. Poate ca asa e. Poate ca prezentul ma solicita prea mult si uit uneori detaliil. Sau poate ca uit sa ma trezesc in fiecare zi. Si cred ca totul e doar o visare, uneori sosita cu intarziere. Uneori sunt ambiguu, alteori alunecos. Lucrurile care ti se descopera singure nu au nici o valoare. De ce nu valoram noi lucrurile gratis? Pentru ca e in natura noastra umana…
but again… maybe not…
… can you find me in your heart again?…