Sunt zile în care, simt că dacă nu plâng, mă voi sufoca. Zilele acelea în care îmi lipsește un părinte foarte mult… Atunci, bărbatul matur și puternic devine o băiețel speriat, singur și fragil… Dar, nu pot plânge mereu. Aș face să sufere și oamenii din preajma mea, care, au și ei dorurile și durerile lor…
Un gând mă salvează: “Oare ce ar spune un părinte dacă m-ar vedea plângând?”
Răspunsul mă trezește și îmi dă forță. Orice părinte vrea ca prințul lui să fie fericit. Oricât de bărbat ar fi, oricât de puternic ar fi, lacrimile lui îi iau toată puterea și îl umplu de durere.
Îi datorez mamei mele fericirea mea, îi datorez această bucurie, această împlinire… și, chiar dacă mă doare lipsa lor, mă pun pe locul 2 și nu voi fi egoist. Nu voi plânge. Voi zâmbi și îi voi asigura că sunt bine, că sunt puternic și că ei îmi bat în piept, fiindcă în pieptul meu bate o inimă, din care, o mare parte e ruptă din inima lor…
Și totuși, atunci când nu voi putea opri lacrimile, mama va ști că nu sunt nefericit, nici slab, ci doar ud florile pe care i le-am sădit în sufletul meu…
[youtube id=”f25oS46hugo”]